Fără Dumnezeu

Cea mai mare tragedie a secolului al XX-lea este că religia a subminat moralitatea.

Archive for Aprilie 2009

Să râdem cu Sfânta Lumină (ACTUALIZAT)

with 32 comments

Hristos a inviat din morti

Ca ţară de ortodocşi, e mare mirare cum boborul nu a cunoscut încă „cea mai mare minune a lumii ortodoxe”. Cum adică nu ştiţi despre ce e vorba? Păi să vă spun: un popă mare intră singur în aşa-zisul mormânt al lui Iisus. Are o lumânare cu el. Apoi iese cu ea aprinsă şi spune că s-a aprins spontan, deci e de la Dumnezeu. Toată lumea îl crede pe cuvânt, în consecinţă paistaşii, baptiştii, evreii şi fanii lui Keith Flint se închină la zeitatea greşită.

Aşa mare e minunea, că la greci se transmit în direct urletele şi îmbulzeala gloatei din faţa mormântului, pe şaptezeci de posturi TV. Nici vorbă de filmat înăuntru, de frica masonilor şi a tehnologiei lor avansate, gen camere de filmat etc.

De acolo, „torţa olimpică” pleacă în turneu prin toată lumea ortodoxă. La noi nu numai că nu a ajuns niciodată până anul ăsta, dar ortodoxul de rând habar nu are despre ea. În speranţa unei lovituri de imagine, domnul Ilie Ciobotea a decretat să se aducă flacăra cu avionul, s-o vadă prostimea şi să se bucure. Zis şi făcut.

În alt film, un parlamentar isteţ, nu contează care, a avut năstruşnica idee să se suie într-un avion de-al lui Patriciu şi să aducă personal flacăra de la Ierusalim la Suceava. S-a mişcat mai repede şi în Moldova „lumina” de la Bucureşti n-a mai ajuns.

Bineînţeles, oamenii în sutană s-au supărat foc, că cum adică să le ia un politician faţa. Au murmurat iritaţi în bărbi că „lumina” lor e aia oficială, că n-a fost sfinţită de Ilie Ciobotea (de parcă ceva divin mai are nevoie de sfinţire), au îndrugat ceva despre campania electorală, au bătut din picioare şi au plecat.

Nu-i aşa că-i frumos de Paşti?

UPDATE: la sfatul unor creștini cărora le pasă, am căutat pe net înregistrări video cu „lumina sfântă care nu arde”. În afară de oameni care se jucau cu flacăra cum mă jucam eu cu aragazul când eram mic, nu am găsit pe nimeni în stare să țină flacăra măcar 5 secunde pe față, nemișcată. Și erau filme din toți anii recenți, mai puțin din 2006. Iată și motivul, courtesy of TLP:

Written by GodlessBastard

23 Aprilie, 2009 at 11:24

Publicat în Fără Dumnezeu

Tendințele extremiste din Biserica Ortodoxă Română

with 2 comments

Dragostea trece prin xenofobie

Am găsit azi un document fascinant. Este un raport scris de intelectualul român Gabriel Andreescu, pe tema extremismului în România.
Un capitol întreg este destinat BOR și dacă aveți răbdarea necesară să-l citiți, rămâneți cu gura căscată.

Creștinismul Bisericii Ortodoxe este unul mistic, puțin interesat în
valorile respectului și toleranței specifice creștinismului practic. Ca actor
național, BOR își afirmă voința să reglementeze raporturile sociale, să
impună o concepție „ortodoxă” asupra atitudinilor persoanelor și insti-
tuțiilor. Atitudinea BOR rezultă din convergența a patru elemente: a) pro-
movarea unei doctrine cu caracter exclusivist, sintetizată de cele douã
idei ale naționalismului ortodox: România este statul românilor; a fi
român înseamnă a fi ortodox; b) negarea de către BOR a principiilor statu-
lui de drept, considerate „de rangul doi” în raport cu principiile orto-
doxiste, legitimate de sorgintea lor divină; c) folosirea de către clericii
BOR a unor „instrumente” violente, de la discursuri ofensatoare până la
amenințări și agresiuni fizice; d) creșterea într-o proporție absolut impre-
sionantă a mijloacelor și a forței BOR în raport cu toți ceilalți actori
sociali.

În afara conflictelor cu greco-catolicii, mai cunoscute au fost obstruc-
țiile sau agresiunile asupra baptiștilor și evangheliștilor, adventiști-
lor, Martorilor lui Iehova. Cazul Ruginoasa/Iași (decembrie 1997) a
dus la proteste internaționale. Cazul Ruginoasa este important întrucât
a subliniat sprijinul fățiș pe care însăși Ierarhia ortodoxă îl dă metodelor
violente. Astfel, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a dat publicității, în
legătură cu molestarea la Ruginoasa a unui grup de baptiști de către
ortodocșii conduși de preoții lor, următorul comunicat: „Nu comunitatea
ortodoxă și nici preoții ortodocși nu sunt vinovați de ceea ce s-a întâm-
plat acolo. Vinovații sunt aceia care au venit în sânul unei comunități
eminamente ortodoxă (…) și i-au agresat spiritual la ei acasă. N-au
respectat Constituția, bunul-simț, au frizat morala socială și creștină prin
aceea că au venit cu tupeu și obrãznicie – considerându-i probabil pe
săteni niște ignoranți – și au încercat sã facă prozelitism”.

Tendințele extremiste din cadrul Bisericii Ortodoxe Române urmează
linia istorică a aderenței sale la legionarism între cele două războaie mon-
diale. Pe de o parte, legionarismul s-a autodefinit ca mișcare creștin-orto-
doxă, ritualul legionar împrumutând cultul morților, practica postului și
a rugăciunii. Pe de altă parte, preoții și ierarhii ortodocși au fost un suport
important al legionarismului, ambiguitățile Sinodului – care împărtășea
mare parte din valorile legionare – derivând numai din duplicitatea sa. În
scrisoarea sa pastorală din 1934, Sinodul a apelat la sprijinul tineretului
universitar naționalist și l-a încurajat în acțiunile sale xenofobe și anti-
semite. Printre comandanții legionari au fost și clerici ortodocși.
Aceștia s-au aflat și printre legionarii uciși ca represalii pentru asasinarea
primului ministru Armand Călinescu, și printre cei nominalizați în
alegeri de către formațiunile legionare. Viorel Trifu, șeful Uniunii
Naționale a Studenților Creștini Ortodocși, a fost unul dintre principalii
inițiatori ai rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, 7,64% dintre cei
condamnați pentru această încercare de lovitură de stat fiind preoți.

Cheltuielile cu înființarea de noi eparhii în țară și străinătate sunt
foarte mari. Pentru sedii s-au pus la dispoziție fostele reședințe ale lui
Ceaușescu sau hoteluri ale PCR. Ierarhii sunt dotați cu limuzine, au
personal auxiliar numeros. Fiecare eparhie nou înființată primește mai
mulți consilieri și inspectori, plătiți, ca personal auxiliar: contabili, se-
cretari la ierarhi referenți, șoferi. Întregul cler și personal auxiliar este în
întregime salarizat de către stat. Pentru serviciile religioase se percep
mari sume care în marea lor majoritate nu sunt înregistrate.

Capitolul despre BOR în română
Capitolul despre BOR în engleză
Întregul raport în română
Întregul raport în engleză

Written by GodlessBastard

18 Aprilie, 2009 at 00:14

Publicat în Fără Dumnezeu

Aproape senzațional! Starețul unei mănăstiri iubește puștoaicele! (ACTUALIZAT)

with 5 comments

Nici nu învie încă Domnul, nici nu se dădu dezlegare la ospățul pantagruelic tradițional, soldat inevitabil cu o vizită la camera de gardă a celui mai apropiat spital de urgență, că un cleric de vază, stareț de mănăstire, se dădu la puștoaicele care vin să fie „încărcate” cu duh sfant la spovedanie.

PRO TV a reușit să filmeze cu o cameră ascunsă pe Ioan Sava, stareț la mănăstirea de călugări Bucium, în timp ce îmbrațișează pofticios căteva tinere vlăstare venite în căutarea iertării de păcate. Apoi e filmat descriind cum ar trebui să decurgă, în opinia lui, o noapte în compania domnișoarei și a prietenei ei. Avem parte și de o convorbire telefonică plină de carne, cu toate că suntem în post. Fuste mini, tanga și alte alea în reportajul ce poate fi găsit aici.

Bineînțeles, mai-marii starețului s-au crucit corect când au aflat de ce s-a-ntâmplat, dar parcă sutana lor a lăsat să se întrevadă falsitatea stuporii.

Toată mizeria asta îmi aduce aminte de precedentele scandaluri sexuale în care au fost implicați slujbașii Domnului, cum ar fi preotul homosexual făcător de sex în grup sau călugărul ortodox devenit adventist care descrie homosexualitatea și pedofilia atotprezentă în mănăstirile țării (interviu în mai multe părți).

Mersi raluca pentru link.

UPDATE: nici nu l-au răspopit bine pe stareţ, că Mişcarea de Rugăciune pentru Părintele Căzut în Păcatul Dorinţei de a Vedea o Tânără de Douăzeci de Ani sau chiar Două Îmbrăcate Sumar şi de a Dori să Facă Sex Sălbatic şi Plin de Perversiuni Sexuale cu Acestea în Acelaşi Timp, Seara Târziu şi-a început activitatea. La fel ca în cazul Tanacu, se găsesc unii care să se roage pentru menţinerea acestor bolnavi în funcţie:

Parintele SAVA de la manastirea BUCIUM – Fagaras are mare nevoie de rugaciunile noastre. Trece prin niste momente grele, este foarte bolnav, e deznadajduit, necajit, parasit si uitat de toti cei pentru care la momentul potrivit, dansul s-a rugat!
Pe data de 30 aprilie 2009, superiorii lui vor lua niste decizii, speram corecte cu privire la statutul parintelui SAVA.
Va rog din suflet, pomenitit-l, toti cei care l-ati cunoscut dar si cei care nu-l cunoasteti. Stiu ca este un preot bun pe care ispitele din marele post al Sfintelor Pasti, nu l-au ocolit !
Rugaciunea ” Mare esti Doamne, minunate sunt lucrurile Tale si nici un lucru nu este de ajuns spre marirea slavei Tale „, am primit-o de la parintele Sava in 23 oct.2008
Hai sa spunem cu totii acesta simpa si scurta rugaciune pentru a se face dreptate parintelui Sava de la M. Bucium
Doamne ajuta! cu deosebita recunostinta, icamilin

Dumnezeu sa il ajute pe parintele Sava si sa il lumineze daca intr-adevar este adevarat ce spune acolo. (Eu nu am vazut filmulet ,am citit ce scrie presa doritoare de scandal).
Ce sa plateasca ,nu cred ca e vorba de asta …

Imi pare de rau de acest parinte Sava, deoarece este o situatie similara cu a unui alt preot foarte drag mie…

Mare eşti Doamne, minunate sunt lucrurile Tale şi nici un trup de fecioară nu este de ajuns spre îndestularea nevoii stareţului mănăstirii tale!

Written by GodlessBastard

17 Aprilie, 2009 at 17:52

Publicat în Fără Dumnezeu

Prostia şi slugărnicia nu mor niciodată

with 6 comments

Mare balamuc, mare zilele acestea pe toate televiziunile româneşti. „Prinţesa” lui Floriiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiin Salaaaaaaaaaaam a murit din cauză de boală. Însă abia acum începe balamucul.

După cum ştim cu toţii, nu contează ce-a făcut omul în viaţă, când moare pierde tot şi nimic nu mai contează. Dar în cel mai pur stil egiptean, trebuie să-i ridici omului piramidă în locul unde e îngropat, să-l mănânce viermii şi bacteriile în lăcaş de zece mii de euro. Poate vă aduceţi aminte de o altă înmormântare ţigănească, unde s-au făcut câteva poze celebre pe internet.

Mai mult, ca să arate cât de mult îi pasă de raposata soţie, domnul Salam a pus popii să cânte cu o oră mai mult decât necesar. De ce? Păi cum de ce? Se ştie că popa cu cât cântă mai abitir, aşa, cu strigăt din rărunchi, cu atât mai repede se duce răposatul spre rai. Nu mai contează cum şi-a trăit viaţa, dacă a murit spovedit-nespovedit, cu sau fară lumânare etc. Cântul popii la vederea teancului de caşcaval spală orice păcat şi harul învestit în slujitorul Domnului se revarsă asupra păcătosului aflat între patru scânduri.

Recent, tagma preoţească s-a mai făcut de râs cănd a făcut, cu permisiunea episcopului locului, o slujbă extinsă de înmormântare pentru fiul sinucigaş al ziaristului Sorin Roşca Stănescu. Motivaţia? „Având în vedere notorietatea persoanei decedate şi suferinţa celor dragi s-a decis efectuarea unei slujbe mai extinse pentru mângăierea familiei”.

Se face un an de când mi-am înmormântat o bunică. Ţin minte şi acum că popa a cântat în silă şi se sălta pe vârfuri în faţa gropii, se vedea că are treabă şi noi îl reţinem. Apoi îi era teamă că nu-i plătim taxiul să se întoarcă la parohie. Stau şi mă întreb, dacă-l izbeam în frunte cu o cărămidă de cocari, oare ar fi stat până noaptea să ne cânte?

Ai dracului lăutari.

Written by GodlessBastard

16 Aprilie, 2009 at 13:09

Publicat în Fără Dumnezeu