Fără Dumnezeu

Cea mai mare tragedie a secolului al XX-lea este că religia a subminat moralitatea.

Iustin Pârvu şi „ultimele zbateri ale creştinătăţii”

with 36 comments

Iustin Parvu privind spre un viitor biometricCând ai trăit o viaţă întreagă mâncând rădăcini şi dormind în chilie e oarecum normal ca după 70 de ani s-o iei razna. Aşa a păţit Iustin „The Confessor” Pârvu. Rupt total de realitate şi de avansurile tehnologiei, nea Pârvu a ieşit pe scenă în timpul marii dezbateri asupra introducerii paşapoartelor biometrice ca să agite niţel spiritele dreptcredincioase. Ieşirea dumisale a fost atât de milenaristă şi spontană că i-a făcut să roşească până şi pe cei mai mari prelaţi din BOR. Aceştia au fost nevoiţi să-şi deranjeze posterioarele grase pentru a convoca un Sinod, exclusiv în urma lipsei de control a bătrânului domn Pârvu.

Pentru cine nu ştie, tataia Pârvu a chemat la martiriu şi luptă împotriva Bestiei „The Beast” 666 pe care susţine c-o vede în cipurile RFID, deşi nu a văzut în viaţa lui cum arată vreunul. BOR a clocit un Sinod la care a ţinut să liniştească boborul alarmat, spunând că nu e nici o problemă cu paşapoartele respective. Dar pentru că e persistent, Iustin Pârvu se întoarce, cu 20% mai multă vitamina C şi carbohidraţi activi:

Cu multă durere asist, în ultima vreme, la ultimele pătimiri ale Creştinătăţii. Acest cip care vrea să substituie chipul lui Dumnezeu din om este un război la adresa Creştinătăţii şi a persoanei umane, în general. Războiul a început din plin şi ne-a găsit, se pare, nepregătiţi, […]

Observaţi în exprimarea de mai sus cum sugerează că e Apocalipsă şi dumnealui e printre puţinii care văd asta, poate chiar singurul.

Inamicul a căutat prin mijloace diversioniste şi prin dezinformare să împingă la descurajare atât în forţele noastre, cât şi în viaţa politică şi cea religioasă. Bineînţeles că încrederea noastră nu vine de la nici un partid politic, ci numai de la Părintele luminilor, de unde vine toată înţelepciunea.

Comunicatul afuriseşte în ansamblu clasa politică „îndrăcită”, dar citatul ăsta e singura referinţă la decizia Sinodului BOR. Domnul Pârvu e un fel de revoluţionar cu mănuşi sau, mai bine zis, un laş. Nu sunt conspiraţionist de fel şi nici nu-mi plac paranoicii de genul ăsta, dar câteva lucruri trebuie lămurite:

– tehnologia în sine nu e bună sau rea, e cum o facem noi să fie atunci când o folosim;
– biometria în acte e o ofensă la adresa libertăţii personale a individului, deoarece are un enorm potenţial de a fi folosită în alte scopuri decât cel pentru care a fost concepută;
– orice guvern de pe lumea asta va încerca să profite de orice ocazie pentru a-şi spori puterea, ochii şi urechile; cine crede că serviciile secrete lucrează respectând legile în vigoare în materie de ascultarea telefoanelor sau protecţia datelor personale e un prost;
– orice guvern are un interes în a se folosi de tehnologii relativ recente pentru a duce la îndeplinire dezideratul de mai sus.

Gândiţi-vă puţin, care ar fi cea mai bună metodă de a manipula opinia publică spre a fi de acord cu biometria?
Răspuns: se dă apă la moară unora ca Iustin Pârvu, Noua Dreaptă, Victor Roncea şi celor care-i simpatizează şi-i ascultă. Se iau fanatici religioşi, se dotează cu pancarte şi icoane şi sunt trimişi să ţipe din toţi bojocii pe Dealul Mitropoliei. Se fac saituri pe net, se strâng semnături, se merge la OTV şi pe la toate televiziunile. Se comentează numărul Bestiei în loc de drepturile omului. Se vorbeşte de libertăţi religioase şi de zilele din urmă. Concluzia? Restul populaţiei, care n-are timp să analizeze şi înţeleagă situaţia, trage linie şi adună: „a, sunt doar nişte fanatici religioşi care protestează, deci biometria în acte sigur nu e o problemă”.

Problema este deja moartă, tranşată şi îngropată la nivel public. Maimuţărelile diverşilor giboni servesc acum doar presei, care îşi împopoţănează buletinele de ştiri cu deliranţi mistici, care fac deliciul privitorilor. Să spunem bun venit noii ere biometrice, reuşită la care Iustin Pârvu şi adulatorii săi au pus umărul din greu.

Anunțuri

Written by GodlessBastard

11 Mai, 2009 la 10:02

Publicat în Fără Dumnezeu

36 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Biserica nu vrea sa invete din propriile greseli si reuseste de fiecare data sa-si dea cu stangul in dreptul.
    In SUA nivelul de ireligiositate creste cu fiecare actiune prin care fundamentalistii incearca sa bage dogmele pe gatul populatiei. Catolicilor a inceput sa le fie rusine de aberatiile Papei. Iar franc-masoneria (daca exista) isi va atinge scopurile din cauza incapacitatii mass-media de a nu publica declaratiilor unor senili. Ai putea zice ca BOR face jocul franc-masonilor globalisti.

    Logosfera

    11 Mai, 2009 at 13:46

  2. io’s de acord cu tine mah,da’vezi tu ca asta Justin a fost detinut politic,poate cati ani ai tu,a facut el puscarie asa ca are tot dreptul sa aiba opinie cu privire la biometrie(vad ca si tu o contesti)… esti cam slobod in exprimare totusi nu ti se pare??.

    tais

    11 Mai, 2009 at 13:54

    • Sa lamurim niste lucruri: Iustin Parvu si cu mine avem ceva cu biometria, insa fiecare pe partea lui. Eu nu vad intr-un banal cip Fiara din Apocalipsa si nici 666. Eu nu am relevlatii cosmice despre vremurile din urma si nu imping lumea la martiriu. La mine e o problema de principiu, la Iustin Parvu e o problema ce tine de sfarsitul lumii, cu el trambitas.

      Faptul ca a fost detinut politic nu are absolut nici o legatura cu discutia de fata. Pot sa respect privatiunile prin care a trecut in comunism, dar nu sunt obligat sa fiu de acord cu el cand vine si propovaduieste foc si pucioasa.

      A fost detinut politic ca multi altii, asta nu inseamna ca au dreptate din oficiu in ceea ce spun sau c-ar trebui sa-l menajez cand spune prostii. Nici macar BOR n-a fost de acord cu jihadul la care indeamna Iustin Parvu si exact asta e miezul problemei!

      GodlessBastard

      11 Mai, 2009 at 15:50

      • Inchis pentru ce ? „Ca multi altii”… pentru ca in anul 2009, eu, tu si restul romanilor, sa aiba dreptul la „libera exprimare”. Acest „nea Parvu” a adus un dram de speranta in sufletele multor crestini ce traiesc la limita existentei intr-o societate mizera ce zamisleste pe zi ce trece, in mare parte, doar rebuturi. La cei 90 de ani, nu 70 (daca tot scrii un articol ar trebui sa te documentezi), parintele Iustin a redat lumina multor ochi incetosati si suflete mahnite.

        Luciian

        26 Iulie, 2009 at 04:56

      • pai de ce restul BOR nu a fost de acord?pentru ca s de ai masonilor .se stie ca planeaza suspiciuni asupra PF DANIEL ca ar face parte din SRI si chiar masonerie.pune mana pe Biblie si o sa vezi ca nu e chiar asa si ca dictatura mondiala e prevazuta in Apocalipsa.Sunt fericit ca vad in BOR glasuri care au curaj sa vorbeasca pe fata despre ce se intampla.

        Anonim

        15 Septembrie, 2009 at 15:14

    • La fel, daca a fost detinut politic nu inseamna ca nu poate fi manipulat astfel incat sa aiba iesirile astea menite sa mobilizeze cativa descreierati, tocmai pentru a terfeli orice sansa ca biometria sa fie discutata serios in tara asta.

      Singurele posibilitati sunt:

      1) manipulare crasa, astfel incat dezbaterea care conteaza sa fie tarata in noroiul fundamentalist crestin ortodox
      2) omul chiar nu e in toate mintile, la fel cum nu sunt nici cei ce-l inconjoara, aceste derapaje ale sale avand in acest caz iz de secta visarionista sau pucioasa.

      GodlessBastard

      11 Mai, 2009 at 16:01

    • Curioase sunt caile domnului! Ghici pentru ce a facut puscarie pe timpul comunismului Iustin Parvu: pentru ca a fost legionar. Asadar un antisemit fascist patriotard fundamentalist ortodox. Mare har au, in cazul asta, vorbele care-i ies pe gura.

      GodlessBastard

      12 Mai, 2009 at 09:31

      • cata incultura din partea ta. habar nu ai pe ce lume traiesti, vorbesti din ce ai vazut la tv sau ai citit tu intr-o revista. citeste despre legionari si poate ai sa intelegi cine au fost si cum au luptat pentru tara asta. inteleg ca te plictisesti dar nu ii mai plictisi pe ceilalti cu parerile tale formate de tv. sa stii ca istoria nu de acolo se invata!

        irina

        19 Noiembrie, 2009 at 09:56

  3. mda, pt treaba asta trebuia o persoana in care sa aiba incredere foarte multi oameni, sa aiba priza la public! normal ca este dreptul lui sa aiba o opinie indiferent daca a fost detinut politic sau nu, numai ca opinia lui are efect de piatra aruncata in lac, care produce cercuri din ce in ce mai mari! rezultatul va fi cel mentionat de GB in penultimul paragraf-se pare ca nu sunt singura care gandesc asa. tre’ sa recunoastem ca e o chestie de manipulare inteligenta totusi.
    si ca incheiere, de fapt nu prea stie nimeni ce reprezinta acel 666-toata lumea se leaga de varii fapte, doar ca sa demonstreze ca se implinesc scripturile, nu mai zic de paranoia declansata de acest numar si de care se va folosi cineva la momentul potrivit!

    bliss

    11 Mai, 2009 at 19:52

  4. bine atunci porneste tu o campanie anti-chip argumentata rational cu priza la cetateni.ps.nici mie nu-mi plac legionarii,da’ce scrii tu si alti atei cu privire la fundamentalism,patriotarzii is sabloane de faculta:)..trendy nu:)).io’s si patriotard si fundamentalist,vai de capu’meu:)),da’pot dialoga cu atei fara diatribe.

    tais

    12 Mai, 2009 at 11:13

    • Si eu oare ce incercam sa spun? E greu sa mai fi luat in serios acum, chiar daca faci o campanie cu capul pe umeri.

      Raul pe care l-au facut deja talibanii ortodocsi necesita sume uriase de bani pentru a fi corectat. Iar de banii respectivi dispun doar oameni conectati politic sau politicieni, care nu au nici un interes sa vada cum se emancipeaza turma.

      N-am scris in articol despre Parvu c-ar fi fost legionar, am aflat abia dup-aia. Argumente in favoarea mea deja adusesem. Faptul ca a fost legionar nu face decat sa altereze si mai mult credibilitatea sa.

      Era sa uit! Daca tot ai aparut sa ne impresionezi cu facultatea ta in care mancai sabloane din astea pe paine, de ce oare scrii ca un semianalfabet? Ai fost la profil tehnic?

      Apropo, eu n-am facut nici o facultate si miroseam babuini ca tine de la o posta inca din liceu. Erau in sabloane inca de pe atunci.

      GodlessBastard

      12 Mai, 2009 at 12:44

  5. „sa ne impresionezi”..da ce sunteti mai multi??…nu am nici o faculta,am scoala vietii,is semianalfabet si s adept de’a lu’Justin(sub acoperire)..sa fi sanatos,ca ai nevoie:).

    tais

    12 Mai, 2009 at 16:54

    • Da, suntem multi, cam o legiune. In rest, ma bucur ca esti de acord cu mine in privinta semianalfabetismului tau – se scrie „sa fii sanatos”, nu „sa fi sanatos” si se pune spatiu dupa virgula, punct sau puncte de suspensie (care sunt in numar de trei).

      Se vede ca ai nevoie de ore de romana mai mult decat am eu nevoie de sanatate.

      GodlessBastard

      12 Mai, 2009 at 19:10

  6. Nu trebuie bagatelizata problema actelor biometrice, doar pentru ca a fost abordata mai ales de „fanatici” ortodocsi. Mie putin imi pasa daca e numarul 666 sau nu in aceste acte, dar imi pasa ca libertatile cetatenesti sunt calcate in picioare; imi pasa ca voi fi amprentat pentru a avea un act de identitate si tratat ca un prezumtiv infractor; microcipul poate contine un adevarat dosar la purtator, in care autoritatile pot scrie/citi date despre care eu n-am habar. Nu mai spun ca actele cu microcip pot fi detectate de la distanta (pana in cativa metri), fara stirea posesorului. Tehnologia nu e nici rea in sine, dar nici buna in sine. Problema e cum e folosita aceasta tehnologie.

    Mai rau, actele cu microcip reprezinta doar un pas spre implantarea oamenilor cu microcipuri de identitate. Acest lucru deja se practica pe unii oameni, sub diverse pretexte: de ex pt. urmarirea detinutilor si a bolnavilor de Alzheimer (in SUA), pentru urmarirea imigrantilor din Mexic, parintii din SUA sunt indemnati sa-si implanteze copii de teama „rapitorilor”; implantul e vazut si ca in scop medical – daca doamne fereste esti gasit lesinat pe strada fara nici un act de identitate? Unii oameni isi implanteaza microcip chiar si din snobism: membrii unui club de lux din Spania.

    Daca patronul te forteaza sa iti implantezi microcip pentru a-ti pastra slujba, ce o sa faci? Deja, multe firme isi obliga angajatii sa se lase amprentati! Studentii din caminul Moxa au fost amprentati pt. a putea intra in camin! etc. etc.

    epimeteu

    14 Mai, 2009 at 00:59

    • Iti doresc succes, prietene. Sa vedem acum cine te mai ia in serios, avand in vedere scandalul de tip OTV ce-a avut loc in jurul acestor acte si ca care o parte din BOR si-a adus contributia din plin.

      GodlessBastard

      15 Mai, 2009 at 15:19

  7. Ba nesimtitule care ai scris aşa ceva nu ti-e rusine??ba jegosule esti doar o ciuperca un parazit care ataca
    un stejar al ortodoxiei romane!ba atunci cand PARINTELE JUSTIN VEDEA MOARTEA CU OCHII PT CA AFIRMA CREDINTA LUI IN DUMNEZEU TU NU ERAI NICI MACAR IN STADIU DE PROIECT!SI CE DACA ERA LEGIONAR?MAI BINE LEGIONAR DECAT NISTE IUDE CA VOI NISTE CURVE CARE VINDETI ACEST NEAM SAU MA ROG CE A MAI RAMAS DIN EL!AS FI CURIOS CE AR SPUNE MARTIRII CARE AU MURIT IN TEMNITELE COMUNISTE DA CA AR INVIA DESPRE SOCIETATEA DIN ZIUA DE AZI! CREDINTA PATRIE FAMILIE!!!!!

    Andrei

    20 Iunie, 2009 at 17:49

    • Ba, Andrei, da-i frumos asa sa-njuri ca la usa cortului? Ca care va sa zica esti tu egzemplu de cultura crestin hortodoxa? Asa va-nvata Biserica sa vorbitzi in bublic? Mai gandeste-te.

      Cat despre bunelul Iustin eu zic sa-l lasati sa se simta si el bine macar acum, la sfarsitul vietii, dupa atata vreme de canonii si alte bazaconii institutional religioase.

      deicide

      21 Iunie, 2009 at 22:53

  8. E mare pacat ca din prea multa …superficialitate, snobism si avant tembel, la care se poate adauga lejer o doza de nestiinta crasa si cunostinte extrem de vagi…, sa se ajunga la aberanta concluzie, ca parintele Iustin ar fi … un presupus „fundamentalist” si musai „legeonaroid”.
    Parintele Iustin, pentru cei care n-au avut minimum decentei de-al cunoaste, – obligatie elementara si de bun simt – este un OM PROFUND!
    E comod ca de la tastatura sa arunci la adresa lui tot felul de mizerii (total gratuite) si invective… si asta datorita „slavitei tehnologii” si mai ales …al ANONIMATULUI.
    Faptul ca el are o varsta venerabila si apartine unei cu TOTUL altei generatii… nu inseamna ca ar fi ramas in afara mersului TIMPULUI.
    Credeti-ma, va rog, ca este un om foarte bine intentionat, foarte atent si bine informat!
    Intamplarea vietii a facut ca sa fiu un mare pasionat al noului val tehnologic (nanotehnologia), dar si un iubitor de filosofie si religie.
    Pentru mine religia si tehnica pot face o casa buna!
    DA, de mai bine de 6 ani menirea biometriei este deturnata PE-RFID!
    Vezi laboratoarele medicale de tehnica-computerizata (tele-comunicarile) din Canada, Elvetia, Germania si Regatul Marii Britanii. Monitorizarea este facuta strict de armata!!!
    Ar fi multe de spus…
    Oricum parintele NU A VORBIT DE NICIUN sfarsit al lumii, a vorbit de ingradirea libertatii omului!
    Hristos s-a jertfit pentru ca omul SA TRAIASCA LIBER SI SA CUNOASCA ADEVARUL!
    Toate ne sunt ingaduite dar NU TOATE DE FOLOS!
    Ortodoxia lupta pentru dezrobitea omului… lupta impotriva programaticii inrobiri tehnologice a omului.
    Cine are urechi de auzit, sa auda si subtilitatile credintei… Tehnica trebuie sa ramana DOAR o unealta de folos a omului modern, si nu INVERS…
    Va multumesc pt spatiu acordat!

    Romeo

    4 Iulie, 2009 at 19:21

  9. Tu, cel care iti permiti sa aduci asemenea cuvinte la adresa parintelui Iustin Parvu , ai avut vreodata CURAJUL sa mergi sa porti o discutie cu el? Chiar daca esti „godless” cum sustii , parintele te-ar primi si ai pleca de la el inghitindu-ti cu noduri cuvintele , dar mai mult…te-ai apleca la pamant de RUSINEE!!!!!!!!!! Parintele Iustin Parvu este un sfant in viata !!! Daca ai curajul sa mergi in fata sa cu siguranta iti vei recapata drumul sufletului tau. Pentru ca asta e prima impresie care reiese dintre randurile blamante la adresa credintei: esti pierdut …

    oannaparvu

    25 Iulie, 2009 at 14:45

  10. handicapatule, vei plange in genunchi in fata parinelui Iustin Parvu

    geiss

    25 Iulie, 2009 at 14:53

  11. Of biata Romanie cu cine luptam impotriva umanitatii!da sunt multe persoane care au un respect pentru Iustin Parvu dar si multe care il denigreaza da asa a fost tot timpul”FERICITI VE -TI FI CAND VA VOR OCARA SI VA VOR PRIGONI SI VOR GRAI TOT CUVANTUL RAU IMPOTRIVA VOASTRA”da aici ai dreptate nu am invatat sa injur la Biserica dar tu unde ai invatat sa te iei de religia ortodoxa si de slujitorii ei?de ce nu te iei de musulmani de ex ca iei promit 40 de fecioare si litri de vin celui care devine martir adica ala care omoara cat mai multi nemulsumani.Din cate stiu eu Parintele nu a instigat nici la violenta si nici la razvratire.Poate ar trebui sa l cunosti sa simti pe pielea ta Harul lui Dumezeu(iar daca razi pe tema asta sa stii ca esti o jita incaltata proasta) scz pt expresie

    Tot Acelasi Andrei

    26 Iulie, 2009 at 17:58

  12. Of biata Romanie cu cine luptam impotriva umanitatii!da sunt multe persoane care au un respect pentru Iustin Parvu dar si multe care il denigreaza da asa a fost tot timpul”FERICITI VE -TI FI CAND VA VOR OCARA SI VA VOR PRIGONI SI VOR GRAI TOT CUVANTUL RAU IMPOTRIVA VOASTRA”da aici ai dreptate nu am invatat sa injur la Biserica dar tu unde ai invatat sa te iei de religia ortodoxa si de slujitorii ei?de ce nu te iei de musulmani de ex ca iei promit 40 de fecioare si litri de vin celui care devine martir adica ala care omoara cat mai multi nemulsumani.Din cate stiu eu Parintele nu a instigat nici la violenta si nici la razvratire.Poate ar trebui sa l cunosti sa simti pe pielea ta Harul lui Dumezeu(iar daca razi pe tema asta sa stii ca esti o jita incaltata proasta) scz pt expresie

    Sniper

    26 Iulie, 2009 at 18:03

  13. bai magarule ce ai tu cu religia si cu libertatea de gandire si constiinta a fiecarui om ? crezi ca esti tu mai destept ca daca vei scoate religia din inima omului o sa faci ‘o societate mai buna’ ? esti un papa lapte de 2 lei care a descoperit netu si sio freaca in fata filmelor porno, in timp ce se uita si la alte tampenii precum evolutie si carti mizerabile care ataca in mod direct morala si liberatea umana. Vrei chip ? punetil in varfu pulii din partea mea ca nu sti nici ce e aia nici ce scop are nici cum il intrebuintezi. pentru ca nu te duce capu deloc sa te uiti in juru tau si sa vezi ca tot ceea ce te inconjoara nu a aparut de la sine ci au fost zidite de cineva. e la mintea cocosului ca lumea asta nu a aparut prin big-bang ca altfel nu s-ar fi ajuns la atatea soiuri de specii si vietati, care mai de care mai diferite si complexe dar fiecare avand esenta lui. te fute pe tine grija ca se preda religia in scoala si ca lumea e invatata sa creada in Dumnezeu ? pai daca tu nu crezi nu inseamna ca trebuie sa-i opresti si pe altii sa creada. Ca aia care au crezut au facut o lume mai buna, nu parazitii care spun ca nu exista Dumnezeu. a spune ca nu esti credincios e ca si cum te negi pe tine insuti. tu defapt nu existi, esti doar o chestie pierduta in haosul materiei si al conceptiei. vezi tu, Einstein a crezut in Dumnezeu, Isaac Newton la fel cand au dat peste marile lor descoperiri. iar tu esti mai destept si decat aceia de pe urma carora traiesti ca ai curent electric si masina de spalat si frigider si nu mai stai cu focu lemnelor ca sa te incalzesti. duci lipsa de ratiune si daca nu iti pui mintea la loc o sa fi eliminat din societate ca un vierme si parazit infect ce esti.

    Anonim

    1 Septembrie, 2009 at 10:51

  14. excelent .nu puteam sa i zic mai bine.

    aaamalia

    15 Septembrie, 2009 at 15:19

  15. autorul blogului ii un pidaras.
    sa-ti sece ochii idiotule.

    stefanbolocan

    17 Octombrie, 2009 at 00:19

  16. intrebarea mea este una simpla : OARE UNDE SE AJUNGE CU CIPURILE??? este lesne de inteles ca e mult mai usor cu noile pasapoarte…dar oare de ce banii nu mai sunt o prioritate a fi in moneda pe piata ci sa fie doar scripturali ? oare daca s ar introduce un cip copiilor la nastere nu ar fi mai usor ..ar disparea actele de identitate ..ar disparea cardurile …cu acel cip pus oarecum in mana ar putea sa isi evidentieze identitatea , banii din cont , locul unde se deplaseaza …totul printr un cititor ( aparat electronic). OARE AICI SE VA AJUNGE SA FIM CU TOTUL CONTROLATI ????

    ilie

    20 Octombrie, 2009 at 18:20

  17. Wow…ce articol de cacat ai scris.Cat „umor” zace in tine…INCREDIBIL!!!!Ce pamfletar esti,vai de capul tau de cretin.

    blogcatalin

    3 Noiembrie, 2009 at 20:33

  18. Pe un blog de cacat,cum este al tau,ai reusit sa ai si tu putin trafic prin prisma acestei mizerii de articol.

    blogcatalin

    3 Noiembrie, 2009 at 20:38

  19. Cel care a scris articolul urmator: Iustin Pârvu şi „ultimele zbateri ale creştinătăţii”, cu toata autoritatea o spun sa se pocaiasca ca altfel o sa vina mania lui Dumnezeu asupra sa si a casei sale. Cine esti tu mai sa judeci pe sfintii lui Dumnezeu? Cum iti permiti asa ceva? Ai ajutat tu pe saraci cum a facut parintele? l-ai marturisit tu pe Hristos cum a facut el? i-ai iubit tu pe vrajmasi cum a facut el? te-ai rugat tu pentru cei in suferinta si cei care au nevoie de ajutor de la Dumnezeu cum a facut el? ai tu viata de sfiintenie, post, rugaciune, milostenie cum o are el? ai renuntat tu la placerile acestei lumi desfranate cum a facut el? Acestea sunt putinele lucruri despre care vorbesc. Ai facut tu frate lucrurile astea? Ai stat tu in temnitele comuniste 17 ani pentru ca ai crezut in Hristos si pentru ca tara aceasta sa aiba libertate, sau pentru orice altceva la care tii mult? Nu cred! Asa ca te sfatui sa te pocaiesti sa ceri iertare lui Dumnezeu pentru pacatele care le faci si sa devii un om curat; daca nu esti credincios sa fii credincios; daca nu postesti sa incepi sa postesti; daca nu faci milostenie sa incepi sa faci milostenie; daca nu-i iubesti pe semenii tai sa incepi sa-i iubesti; daca nu ai ajutat pe cel in suferinta sa incepi sa-l ajuti, si multe altele. Mai oamenilor nu va bateti joc de unul din stalpii ortodoxiei romanesti un adevrat martir din temnitele comuniste si un adevarat slujitor al altarului, Parintele Iustin Parvu doreste binele acestei natii, acestui popor. Voi cei care nu stiti si denigrati o mare valoare a Ortodoxiei, azi, maine veti da seama. Voi cei care va credeti tari in cuvant ati citit ce spune Apocalipsa lui Ioan in cap 13 versetele 13 la 18: (13. Si face semne mari, incat si foc face sa se pogoare din cer, pe pamant, inaintea oamenilor,
    14. Si amageste pe cei ce locuiesc pe pamant prin semnele ce i s-au dat sa faca inaintea fiarei, zicand celor ce locuiesc pe pamant sa faca un chip fiarei care a fost ranita cu sabia si a ramas in viata.
    15. Si i s-a dat ei sa insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei sa si graiasca si sa omoare pe toti cati nu se vor inchina chipului fiarei.
    16. Si ea ii sileste pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte.
    17. Incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei.
    18. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei; caci este numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase).(APOCALIPSA 13, 13-18). Deci voua nu va place libertatea si demnitatea umana pe care va dat-o Dumnezeu de la creatie. De aceea judecati bine ca monitorizarea noastra prin cipuri, pasapoarte, implantare de cipuri este cel mai mare atentat la libertatea umana, si prin asta devenim roboti coordonati de noua ordine mondiala adica cea a lui antihrist. Daca doriti sa fiti redutele, sclavii si bataia de joc a unei noi tehnologii daunatoare, sunteti liberi. Dar nu mai criticati un om care va doreste binele, ca sa fiti liberi si care lupta pentru demnitatea voastra. Har si pace de la Hristos Domnul!

    Andreiro

    13 Decembrie, 2009 at 00:27

  20. Acuma na ce sa zic oare ai mai avea curajul sa faci aceste afirmatii daca ai fi fata in fata cu noi toti de p blog?si mars ba jegosule k ma enervezi de mult timp urmaresc blogul tau si ma intreb:ce ti a facut tie iustin parvu sau Biserica ortodoxa?yo zik k meriti un macel
    groaznik
    Cu ranga peste cap si coloana

    DRE

    10 Ianuarie, 2010 at 00:10

    • „Cu ranga peste cap si coloana”-tipic pt un crestin…

      Anonim

      5 Martie, 2010 at 17:47

  21. ai fi preferat sa spun ca il voi impusca asa cum este tipic pentru un musulman?da frate asa e tipic pt un crestin si tipic moldovenesc;-)

    dre

    22 Mai, 2010 at 22:48

  22. Nu aveti pic de bun simt in voi,toti cei care il ocariti pe parintele Iustin cu vorbele voastre desarte.El este un exemplu de sfintenie,bunatate si rabdare,este un om care a facut puscarie pentru ca isi iubea religia si tara,cand voi nici nu erati nascuti,este un om modest care a trecut prin greutatile vietii monahale si totodata un crestin in adevaratul sens al cuvantului.Cel ce a scris acest articol este un eretic si un nemernic care il ataca pe un om complet nevinovat dand dovada de needucatie si de nebunie.Bai huliganule,nu-ti cere nimeni sa fii credincios dar macar respecta pe cineva mai in varsta decat tine,un om care poate sa iti fie bunic si care in comparatie cu tine stie sa se exprime corect(fara sa fi facut clasele primare(greutatile din inima muntilor fiind adevarata scoala pentru el.Cuvintele lui fiind o adevarata alinare pentru sufletul crestinului;de aceea zi de zi vin zeci de oameni la manastirea Petru Voda,pe care el ii primeste in „camaruta”lui cu atata bunatate si rabdare.Cand o sa-ti mai vina mintea la cap o sa realizezi ce ai facut,pana atunci Dumnezeu sa te ierte!

    green angel

    27 Mai, 2010 at 09:13

  23. Amice, istoria nu se invata de la catedra, de la TV sau din comunicatele oficiale. Dar esti liber sa crezi si sa promovoze ORICE. Intotdeauna au existat ELITE si MASE. Tu decizi unde te pozitionezi.

    G

    4 Decembrie, 2010 at 21:42

  24. For hottest information you have to pay a quick visit internet and on internet
    I found this web page as a most excellent web page for newest updates.

    casino gaming

    4 Septembrie, 2013 at 02:26


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: