Fără Dumnezeu

Cea mai mare tragedie a secolului al XX-lea este că religia a subminat moralitatea.

Archive for Noiembrie 2009

Italia şi crucifixul (ACTUALIZAT)

with 13 comments

Să facem, mai întâi, o diferenţiere:

CRUCIFÍX, crucifixe, s.n. Obiect de cult (la catolici) reprezentând pe Cristos răstignit. [Pl. și: crucifixuri] – Din fr. crucifix, lat. crucifixus.

CRÚCE, cruci, s.f. Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase etc. așezate perpendicular și simetric una peste alta și constituind simbolul credinței creștine.

În Italia, crucifixele au devenit obligatorii în sălile de clasă în 1920, odată cu transformarea statului într-unul fascist. În 1984, creştinismul catolic a pierdut calitatea de religie de stat, legea care obligă prezenţa crucifixelor în şcoli nemaifiind la fel de riguros aplicată.

Doamna Soile Tuulikki Lautsi, cu dublă-cetăţenie, italiană şi finlandeză, a cerut şcolii de stat la care învăţau cei doi copii ai ei scoaterea crucifixelor de pe pereţii claselor, crucifixele fiind prezente în toate sălile de curs ale şcolii. În Italia, ca şi în alte ţări (precum România), este obligatoriu sa-ţi trimiţi copiii la şcoală. Statul italian oferă educaţie gratuită pentru cei ce preferă şcolile de stat sau pentru cei ce nu-şi permit taxele aferente unei şcoli particulare.

Şcoala în cauză a refuzat doamnei Lautsi cererea. Doamna Lautsi a dat în judecată şcoala, pierzănd procesul intentat. După mai multe recursuri la instanţele superioare, pe care le-a pierdut, a ajuns până la Curtea Constituţională, care şi-a declinat într-un final competenţa. Cazul s-a întors la instanţele inferioare, unde a fost până la urmă închis. Singura cale de atac a doamne Lautsi a fost atunci contestarea deciziei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la Strasbourg.

Pe 3 noiembrie, CEDO a decis: prin prezenţa crucifixelor în şcolile de stat italiene, a fost încălcată Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar Italia trebuie să plătească doamnei Lautsi despăgubiri în valoare de cinci mii de euro.

Statul italian a încercat în bătălia cu propriul cetăţean să demonstreze că crucifixul este nu un simbol religios, ci chiar unul laic, menit să reprezinte pe toţi cetăţenii italieni, indiferent de opţiunea lor religioasă. În motivaţia deciziei, CEDO menţionează că nu vede cum un simbol ce poate fi rezonabil asociat cu catolicismul poate servi interesele pluralismului educaţional. Dreptul părintelui de a-şi educa propriul copil conform cu credinţa proprie, precum şi dreptul copilului de a crede sau nu au fost încălcate. Italia are trei luni la dispoziţie pentru a pune în aplicare decizia Curţii.

Imediat, spectrul politic italian a luat foc, de la stânga la dreapta. Premierul a declarat că Italia va face recurs. Vaticanul şi-a arătat frica şi iritarea. Ecourile au mers până în Polonia, o ţară care-şi oprimează în acelaşi fel cetăţenii. Polonia chiar a adăugat, prin câţiva demnitari, că nu ar respecta decizia Curţii, în cazul în care s-ar afla în aceaşi situaţie cu Italia.

Şi aici lucrurile devin interesante. În decizia luată în unanimitate, CEDO nu a obligat direct Italia la scoaterea crucifixelor de pe pereţii sălilor de curs. Recursul Italiei se va judeca tot în faţa CEDO, dar cu un complet lărgit de judecători. În opinia experţilor, şansele ca recursul Italiei să aibă succes sunt aproape de zero. CEDO va fi nevoită să specifice exact dacă Italia va fi obligată să aplice decizia iniţială pe întregul său teritoriu sau nu.

Mulţi au ridicat problema jurisdicţiei CEDO în Italia, uitând că Italia este parte a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Retragerea din acest tratat nu numai că este aproape imposibilă, dar este şi foarte improbabilă. Discursul adoptat de politicieni este, aşadar, unul eminamente populist.

Aştept cu înfrigurare o decizie a CEDO care să includă toate ţările semnatare ale Convenţiei. Ar fi un moment important, pentru că simbolurile religioase şi-ar lua tălpăşiţa şi din şcolile româneşti. Chiar şi în cazul în care decizia va privi doar Italia, cetăţenii români vor putea contesta decizia Curţii Constituţionale în cazul icoanelor. Existenţa unui precedent va face ca dispariţia icoanelor să fie o simplă formalitate. Simbolurile religioase în şcolile de stat sunt ca urina pe care o lasă câinii la baza copacilor pentru a-şi marca teritoriul.

Este o zi mare pentru democraţie şi libertate.

ACTUALIZARE: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a anunţat că va asculta recursul guvernului italian pe data de 30 iunie, anul curent. Nu am idee cât timp vor dura audierile, la fel cum nu am idee cât va dura până când Curtea va ajunge la un verdict, dar sper ca la sfârşitul acestui an sau la începutul lui 2011 să avem o decizie finală în acest caz. Vă voi ţine la curent cu acest subiect.

Written by GodlessBastard

13 Noiembrie, 2009 at 05:00

Publicat în Fără Dumnezeu

De ce votez Remus Cernea

with 3 comments

Am stat mult timp să mă gândesc la cum să scriu acest mesaj de susţinere, dar am ajuns la conclzia că cel mai bine îl las pe candidat să vorbească. Click pe butonul de Play.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Written by GodlessBastard

12 Noiembrie, 2009 at 05:13

Publicat în Fără Dumnezeu

Florian Bichir, a.k.a. „distrugătorul de panarame”

with 7 comments

La Evenimentului Zilei, Bichir făcea presă la două capete: unul politic, corupt, altul plin de smerenie şi Duh Sfânt. Acum face presă jucând la Cerber, al treilea cap fiind ăla plin de lături manelistice.

ÎnainteDupă

Cititorii fideli ai Ev. Z. îşi aduc probabil aminte de vremurile când un bărbos chel semna editoriale în draci. Respectivul bărbos era nimeni altul decât licenţiatul în filologie şi doctorandul în teologie ortodoxă Florian „Padre” Bichir.

Când mi-am dat seama că Bichir există, m-am gândit c-o fi vreun ziarist din ăla care ţine cu Dumnezeu, la fel cum ţine Ovidiu Nahoi cu Rapidul. Un fel de Grigore Cartianu, care de la comentat faulturi şi ofsaiduri şi primit înjurături în direct la televizor de la Giovani Becali face subit trecerea la presa „quality”, cu editoriale în Adevărul pe teme politice. Ziarismul e în sânge, domnule, nu se pierde.

Însoţit permanent de barba neîngrijită, marcă a lumii înalte, spirituale a credinţei, Florian Bichir a lovit cu condeiul în politicieni mai tare decât lovea Becali cu cărămizi de bani călugării de la Athos. Bineînţeles, alura sobră, smerită, nu l-a părăsit, că până şi Wikipedia recunoaşte că „în tot acest timp, s-a remarcat ca fiind unul dintre puţinii teologi implicaţi în presa laică1, fiind un apreciat specialist şi analist al fenomenului religios”. Un Dan Puric al presei sau, dacă doriţi, un Miki Alexandrescu al religiei.

Şi pentru că niciodată nu e prea târziu să te faci din jurnalist scriitor, Bichir debutează cu cartea Reporter în tărâmul minunilor – 25 de popasuri mărturisitoare. Iată ce avea de spus Răzvan Codrescu, autointitulat „intelectual promotor al principiilor şi idealurilor dreptei creştine” despre carte:

„Mulţi «îşi dau cu părerea» prin presa noastră cea de toate zilele în legătură cu problemele din sfera credinţei, dar prea puţini au acoperirea teologica sau istorică a afirmaţiilor lor şi sensibilitatea cuvenită unor astfel de abordări. Iată de ce este o şansă deontologică pentru presa noastră să aibă un analist al fenomenului religios de orizontul si incisivitatea autorului acestei cărţi greu incadrabile.”

De aici până pe sticlă n-a fost decât un pas. Deschideai seara televizorul, hop şi Bichir la vreun talk-show. Acum îmi aduc aminte că fost şi la Lazarus, când cu penultimul caz de homosexualitate în sutană şi căderea Tomitanului în păcat. Ce să fi fost oare Bichir atunci? Avocatul dracului? Invitat în platou ca să se bată cu denigratorii Creştinismului Adevărat™ dintr-o perspectivă laică, deontologică? Răspunsul rămâne un mister, că aveam atunci treburi, altele decât să mă uit la Bichir.

Şi ce credeţi că văd acum câteva seri la OTV? Lângă un personaj abject, căruia nu-i reţin numele, care era invitat strict pentru limbajul incalificabil de care era în stare, cine credeţi că se hlizea alături de Dan Diaconescu la auzul denumirilor „din popor” pentru diferitele părţi şi secreţii ale organismului uman? Nimeni altul decât marele teolog şi om de presă Floriaaaaaaaaaaaaaan Bichiiiiiiiiiiiiiiiir.

Puţin mirat, am făcut niţică muncă de documentare, ca să descopăr că „Padre” e o prezenţă obişnuită la OTV, ca şi la dejecţia Acces Direct, pe Antena 1. Mai rău, Bichir a plecat acum ceva timp de la Ev. Z. la (!) Libertatea, ca s-o facă „tabloid european”. Şocant, nu? Dar staţi, dacă sunaţi şi comandaţi în următoarele 20 de minute primiţi gratuit vestea că din toamna asta Bichir are propriul show la OTV! Nu-i aşa că e superofertă?

Cum a fost posibil ca bogoslovul să se transforme în „distrugător de panarame” nu ştiu. Cum ar zice un prieten de-al meu, e ceva malefic la mijloc. Într-un fel ma simt ca la PRO TV, când după un weekend cu „ştiri” cu violuri şi divertisment de proastă calitate asist la emisiunea duminicală dedicată „credinţei”: de la sânge pe carosabil sărim subit la mitre, clopote ca ilustraţie muzicală şi babe cu lumânări în mână care dispar cu încetinitorul pe fundal negru.

Închei cu un citat dintr-un editorial publicat în Libertatea, în care Bichir îşi face, fără să vrea, autoportretul:

Aştern pe hârtie unul dintre cele mai triste texte pe care le-am scris în viaţa mea. Un alt călugăr ortodox a fost surprins de colegii mei în timp ce se destrăbăla ca ultimul posedat. Ca teolog mi-e scârbă, dar şi ruşine. Pe de altă parte, sunt conştient că dacă astfel de exemplare nu vor fi eliminate din Biserică, credibilitatea acesteia – mama poporului român, după cum îi spunea Mihai Eminescu – va scădea îngrozitor.

Aşa e, domnule Bichir. Ca simplu om, mi-e scârbă de cameleoni ca dumneata. Pe de altă parte, sunt conştient că până ce exemplare ca tine nu vor fi eliminate din presă, credibilitatea acesteia, ca şi a Bisericii, va avea de suferit.

Addendum: Avocatul mistico-patologic Victor Roncea are informaţii neverificate despre subiectul acestui articol. Vă rog citiţi cu cumpătare.
1 n.a. merge şi ziarist implicat în teologie”.

Written by GodlessBastard

12 Noiembrie, 2009 at 00:26

Publicat în Fără Dumnezeu