Florian Bichir, a.k.a. „distrugătorul de panarame”

La Evenimentului Zilei, Bichir făcea presă la două capete: unul politic, corupt, altul plin de smerenie şi Duh Sfânt. Acum face presă jucând la Cerber, al treilea cap fiind ăla plin de lături manelistice.

Cititorii fideli ai Ev. Z. îşi aduc probabil aminte de vremurile când un bărbos chel semna editoriale în draci. Respectivul bărbos era nimeni altul decât licenţiatul în filologie şi doctorandul în teologie ortodoxă Florian „Padre” Bichir.

Când mi-am dat seama că Bichir există, m-am gândit c-o fi vreun ziarist din ăla care ţine cu Dumnezeu, la fel cum ţine Ovidiu Nahoi cu Rapidul. Un fel de Grigore Cartianu, care de la comentat faulturi şi ofsaiduri şi primit înjurături în direct la televizor de la Giovani Becali face subit trecerea la presa „quality”, cu editoriale în Adevărul pe teme politice. Ziarismul e în sânge, domnule, nu se pierde.

Însoţit permanent de barba neîngrijită, marcă a lumii înalte, spirituale a credinţei, Florian Bichir a lovit cu condeiul în politicieni mai tare decât lovea Becali cu cărămizi de bani călugării de la Athos. Bineînţeles, alura sobră, smerită, nu l-a părăsit, că până şi Wikipedia recunoaşte că „în tot acest timp, s-a remarcat ca fiind unul dintre puţinii teologi implicaţi în presa laică¹, fiind un apreciat specialist şi analist al fenomenului religios”. Un Dan Puric al presei sau, dacă doriţi, un Miki Alexandrescu al religiei.

Şi pentru că niciodată nu e prea târziu să te faci din jurnalist scriitor, Bichir debutează cu cartea Reporter în tărâmul minunilor – 25 de popasuri mărturisitoare. Iată ce avea de spus Răzvan Codrescu, autointitulat „intelectual promotor al principiilor şi idealurilor dreptei creştine” despre carte:

„Mulţi «îşi dau cu părerea» prin presa noastră cea de toate zilele în legătură cu problemele din sfera credinţei, dar prea puţini au acoperirea teologica sau istorică a afirmaţiilor lor şi sensibilitatea cuvenită unor astfel de abordări. Iată de ce este o şansă deontologică pentru presa noastră să aibă un analist al fenomenului religios de orizontul si incisivitatea autorului acestei cărţi greu incadrabile.”

De aici până pe sticlă n-a fost decât un pas. Deschideai seara televizorul, hop şi Bichir la vreun talk-show. Acum îmi aduc aminte că fost şi la Lazarus, când cu penultimul caz de homosexualitate în sutană şi căderea Tomitanului în păcat. Ce să fi fost oare Bichir atunci? Avocatul dracului? Invitat în platou ca să se bată cu denigratorii Creştinismului Adevărat™ dintr-o perspectivă laică, deontologică? Răspunsul rămâne un mister, că aveam atunci treburi, altele decât să mă uit la Bichir.

Şi ce credeţi că văd acum câteva seri la OTV? Lângă un personaj abject, căruia nu-i reţin numele, care era invitat strict pentru limbajul incalificabil de care era în stare, cine credeţi că se hlizea alături de Dan Diaconescu la auzul denumirilor „din popor” pentru diferitele părţi şi secreţii ale organismului uman? Nimeni altul decât marele teolog şi om de presă Floriaaaaaaaaaaaaaan Bichiiiiiiiiiiiiiiiir.

Puţin mirat, am făcut niţică muncă de documentare, ca să descopăr că „Padre” e o prezenţă obişnuită la OTV, ca şi la dejecţia Acces Direct, pe Antena 1. Mai rău, Bichir a plecat acum ceva timp de la Ev. Z. la (!) Libertatea, ca s-o facă „tabloid european”. Şocant, nu? Dar staţi, dacă sunaţi şi comandaţi în următoarele 20 de minute primiţi gratuit vestea că din toamna asta Bichir are propriul show la OTV! Nu-i aşa că e superofertă?

Cum a fost posibil ca bogoslovul să se transforme în „distrugător de panarame” nu ştiu. Cum ar zice un prieten de-al meu, e ceva malefic la mijloc. Într-un fel ma simt ca la PRO TV, când după un weekend cu „ştiri” cu violuri şi divertisment de proastă calitate asist la emisiunea duminicală dedicată „credinţei”: de la sânge pe carosabil sărim subit la mitre, clopote ca ilustraţie muzicală şi babe cu lumânări în mână care dispar cu încetinitorul pe fundal negru.

Închei cu un citat dintr-un editorial publicat în Libertatea, în care Bichir îşi face, fără să vrea, autoportretul:

Aştern pe hârtie unul dintre cele mai triste texte pe care le-am scris în viaţa mea. Un alt călugăr ortodox a fost surprins de colegii mei în timp ce se destrăbăla ca ultimul posedat. Ca teolog mi-e scârbă, dar şi ruşine. Pe de altă parte, sunt conştient că dacă astfel de exemplare nu vor fi eliminate din Biserică, credibilitatea acesteia – mama poporului român, după cum îi spunea Mihai Eminescu – va scădea îngrozitor.

Aşa e, domnule Bichir. Ca simplu om, mi-e scârbă de cameleoni ca dumneata. Pe de altă parte, sunt conştient că până ce exemplare ca tine nu vor fi eliminate din presă, credibilitatea acesteia, ca şi a Bisericii, va avea de suferit.

Addendum: Avocatul mistico-patologic Victor Roncea are informaţii neverificate despre subiectul acestui articol. Vă rog citiţi cu cumpătare.

1 n.a. merge şi „ziarist implicat în teologie”.